Cel mai vechi costum pentru dormit pare a fi o cămașă sau un tricou. Dar chiar și istoricii din Evul Mediu târziu au menționat-o. Se pare că înainte de a fi inventat, oamenii dormeau goi sau îmbrăcați în haine obișnuite. Când scriem istoria pijamalelor, plutim într-o anumită incertitudine. Cea mai veche mențiune datează din Evul Mediu și a fost despre cămăși. Se pare că înainte de asta, oamenii dormeau goi sau purtau hainele pe care le poartă în timpul zilei. Înainte de culcare, pur și simplu își scot hainele și dorm în altă parte. Cămașa de sub haine poate fi singura rufă care este adesea spălată.
Aflați pas cu pas istoria cămășilor de noapte și a scufiilor
Dicționarul Oxford definește pijamalele ca un fel de îmbrăcăminte ciudată purtată de bărbați pe pat. Potrivit Dicționarului de modă Fairchild, astfel de haine sunt haine pe care le dorm atât bărbații, cât și femeile, iar croiala sa variază în funcție de sex. Dicționarul vestimentar al lui R. Turner Wilcox definește pijamalele ca fiind articole de îmbrăcăminte care sunt tăiate sub genunchi și separate pe părți. Înainte de apariția pijamalelor la sfârșitul secolului al XIX-lea, bărbații și băieții le purtau. Placheta din față este brodată, butonată spre centru, mânecile sunt cretate, iar decolteul este răsucit.
Pijamalele elaborate fac parte din garderoba lui Henric al VIII-lea, menționată de Thomas Kyd în tragedia spaniolă din 1594 și pot fi asemănătoare cu cămășile purtate în timpul zilei. Capace de noapte erau de asemenea foarte frecvente în acea epocă, iar faptul că sunt menționate în testament arată că au o anumită valoare și au devenit la modă în secolul al XVI-lea. Istoricii subliniază că Elisabeta I a Angliei a primit una în timpul sărbătorii de Crăciun. Pijamalele pentru bărbați sunt fabricate din catifea și sunt tăiate și brodate cu broderie, foarte asemănătoare cu pijamalele purtate în timpul zilei. Pijamalele pentru femei sunt fabricate din bumbac, brodate cu dantelă și alte cârpe.
Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea până la începutul secolului al XVIII-lea, pijamalele pentru bărbați au fost croite ca haine de zi cu zi, cu dantelă pe gât și mâneci. Mânecile sunt foarte lungi și există riduri la încheieturi. Incizia din jurul gâtului este mai adâncă decât cămașa de zi. Purtarea unei halate negre în doliu. Pijamalele din lână erau foarte populare în secolul 18. Erau mai lungi decât cămășile de zi și aveau un guler înfășurat. Majoritatea nu au mansete, dar pot avea diverse alte decorațiuni.
La mijlocul secolului al XIX-lea, pijamalele cu gât răsucit au fost înlocuite cu pijamale cu nasturi în loc de pijamale până la genunchi. Pălăria este viu colorată și de obicei se termină cu o ciucure. Pânza albă de bumbac și pălăria mototolită sunt depășite, făcându-le învechite la sfârșitul secolului al XIX-lea. Catalogul de lenjerie pentru bărbați din 1915 menționa că prețul îmbrăcămintei de noapte era între 2 și 5 șilingi și 6 pence. Mătasea este mult mai scumpă, 17 șilingi și 6 pence. Chiar și astăzi, pijamalele sunt încă foarte populare, mai ales pentru femeile în vârstă care cred că sunt confortabile și practice.
Pijamaua, adusă din Asia
Începând cu anii 1880, pijamalele au fost înlocuite cu pijamale. Aceasta este o invenție din Asia de Sud și Asia de Vest. Cuvântul pijamale / pijamale a fost încorporat în vocabularul englez al persanului în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, iar britanicii au apărut în Asia de Sud. În secolul al XIX-lea, pijamalele erau denumite pantaloni legați în jurul taliei.
Potrivit Encyclopedia Britannica, pijamalele au fost introduse în Marea Britanie în secolul al XVII-lea, dar în curând au devenit învechite. În jurul anului 1870, după ce britanicii s-au întors din colonii, a reapărut în Occident ca îmbrăcăminte masculină nocturnă. Există o ușoară schimbare: pijamalele nu mai au buzunare ca rudele sale asiatice, deoarece prezența lor este absorbită de hainele de zi cu zi.
Neglijarea invenției femeilor franceze Moda secolului al XVIII-lea a făcut din neglijența invenției franceze problema cea mai importantă. Mai exact, este folosit de femeile franceze, care o folosesc ca îmbrăcăminte care poate exprima liber dorința sexuală într-un spațiu privat. Pijamalele purtate în 1920 erau din satin, care era moda anului. Figurina din ceramică creată de Royal Dulton în 1927 înfățișează o femeie care poartă acest articol de îmbrăcăminte până la genunchi, cu ornamente din dantelă.
Mai târziu, materialele translucide au început să fie folosite pentru a crea neglijență, cu corpuri mai expuse decât acoperite - o modă de care Rita Hayworth, Marilyn Monroe sau alte vedete de după cel de-al doilea război mondial au profitat din plin. Deși reglementările de producție cinematografică ale lui Hayes cenzurează strict goliciunea sau expunerea indecentă, aceasta există încă. În ultimii ani, pijamalele s-au schimbat inițial de la îmbrăcăminte pragmatică la îmbrăcăminte senzuală și chiar erotică, devenind neglijent un obiect al lenjeriei de corp.
Rochia de casă, un halat, dar nu chiar
Îmbrăcămintea pentru casă este o îmbrăcăminte foarte populară în anii 1940. Este suficient de lungă pentru a preveni praful și este mai eficientă decât un șorț. În acei ani, femeile occidentale ieșeau rar, așa că astfel de haine sunt foarte potrivite pentru treburile casnice.
Această rochie acoperă orice lenjerie de corp pe genunchi și este închisă cu nasturi sau fermoare. De-a lungul timpului, rochiile de acasă au devenit din ce în ce mai sofisticate și feminine, așa că multe doamne încep să le poarte atunci când au oaspeți noaptea. O astfel de fustă arată mai mult ca o mantie în formă de arc în talie, conformă cu forma corpului. În timpurile moderne, această rochie pare să-și fi pierdut utilitatea.
Haină de fumat
Un sacou pentru fumat este o piesă vestimentară purtată de bărbați atunci când fumează sau fumează pipă acasă. Este de mărime medie, realizată din mătase, catifea sau o combinație, legată cu o frânghie sau închisă cu nasturi.Este un compromis între halate de baie, halate de casă și haine casual.
În secolul al XVII-lea, bărbații au început să fie înfățișați ca portrete purtând această lenjerie de corp din mătase. Una dintre primele mențiuni vine de la Samuel Pepys (1633-1703), ministrul și adjunctul marinei britanice, care a fost autorul unui jurnal celebru, care era o pictură murală a vieții de zi cu zi la acea vreme și spera să se imortalizeze. Din moment ce nu-și putea permite o astfel de rochie, a închiriat-o.
În 1850, London Gentleman's Magazine a definit o jachetă de fumat ca o mantie scurtă din catifea, cașmir, pluș, lână sau flanelă, viu colorată, decorată cu castane și nasturi mari. După Războiul din Crimeea (1854-1856), această haină de mătase a devenit populară cu tutunul turcesc introdus în Europa. Aceasta este singura victorie a Imperiului Otoman în acest război. După cină, domnul își poate pune jacheta și se poate întoarce în camera de fumat. Scopul sacoului este de a absorbi mirosul tutunului și de a proteja restul hainelor de efectele funinginei.
Popularitatea acestui sacou a rămas până în secolul al XX-lea. Un editorial din Washington Post susținea în 1902 că o jachetă de fumat era sinonimă cu confortul, iar un ziar din Pennsylvania scria în 1908 că această îmbrăcăminte de casă le oferea bărbaților un motiv în plus pentru a fi fericiți. La mijlocul secolului trecut, vedetele masculine care admirau și purtau această rochie erau Gary Grant, Frank Sinatra, Dean Martin și Fred Astaire. Acesta din urmă a vrut chiar să fie îngropat într-o jachetă de fumat.
Cu sau fără pompe, realizate din mătase sau nailon, îmbrăcămintea de casă a trasat întotdeauna o linie între intimitate și societate. Într-o anumită măsură, este o modalitate prin care oamenii își pot realiza imaginea spațiului privat. Istoria fără intimitate este o cercetare de neimaginat evolutia lenjeriei intime.
Pe site-ul nostru vei putea să găsești o gamă variată de cămăși de noapte de damă din satin care abia așteaptă să facă parte din colecția ta! Intră chiar acum și plasează o comandă.
