NOU: Cumperi orice produs si ai retur sau schimb GRATUIT* in primele 14 zile

Prima întâlnire în doi - cum să te prezinți?

Prima întâlnire în doi - cum să te prezinți?

    Ce ne dorim mai mult decât să evoluăm și să ajungem la cea mai bună variantă a noastră? Cu siguranță așteptăm ca rezultatele să fie admirate, vrem să fim observați, să fim iubiți și apreciați de cei din jur. Iar atunci când vine vorba despre cei din familie, despre cei mai buni prieteni sau partenerul de cuplu, efortul este cu atât mai mare, fiind pe măsura importanței pe care aceste persoane o au în viețile noastre. De asemenea, când cunoaștem o persoană nouă, fiind la început de drum, facem tot posibilul să câștigăm admirația celuilalt și apelăm la toate trucurile pe care le cunoaștem, pentru a-i atrage atenția. 

    O primă întâlnire romantică trebuie să fie valoroasă, plină de esență, pentru a putea continua comunicarea și relația cu posibilul partener de cuplu. Astfel, ca femeie, încerci să transmiți căldură, liniște, dar în același timp vrei să fii dezinvoltă, deschisă spre lucruri noi și spre provocările ce urmează să apară pe parcurs. Îți dorești să îi prezinți latura ta sensibilă, dar și calitățile care te descriu ca fiind o femeie cu personalitate puternică, o femeie care luptă zi de zi să ajungă acolo unde și-a propus. Dar pe lângă toate aceste aspecte, tu știi cât de mult contează felul în care te prezinți în fața unei persoane și din punct de vedere al înfățișării.

   Desigur că ritualurile de îngrijire personală sunt nelipsite din viața unei femei, însă când își dorește să impresioneze, eforturile depășesc simpla rutină de zi cu zi. Pentru o primă întâlnire, pregătirile presupun mai mult decât utilizarea produselor de curățare a tenului și cele de hidratare, femeile apelând la nenumărate secrete care le pot ajuta să arate impecabil. De la stilizarea părului, efecte de mărire a buzelor sau micșorare a nasului prin tehnici de make-up, învățate de la profesioniști, până la alegerea ținutelor potrivite contextului, este un drum lung, pe care fiecare femeie îl parcurge cu entuziasm. Toate sunt făcute ca la carte, ținând cont de ce este la modă și de ce te caracterizează, mai ales atunci când trebuie să alegi piesele vestimentare în care te vei prezenta în fața bărbatului care te-a făcut să te îndrăgostești. Și ține minte că el va rămâne pentru totdeauna cu această imagine a ta în minte, astfel că nu este loc de făcut o alegere nepotrivită. 

   Pentru a fi sigură că nu dai greș, poți opta pentru o ținută sexy, dar totuși decentă, care să descrie perfect latura ta senzuală și feminină, dar și pe cea plină de bun gust, de rafinament. Iar în funcție de locul ales pentru prima întâlnire și de momentul zilei în care va avea loc aceasta, alege stilul vestimentar și lungimile articolelor de vestimentație. 

   Dacă veți merge la o plimbare, poți îmbrăca o ținută lejeră, îngrijită și feminină. Pentru o seară romantică în care veți servi cele mai bune preparate la restaurantul vostru favorit, îmbracă o rochie elegantă, care să îți pună în evidență silueta. Iar dacă va doriți ca întâlnirea să aibă loc într-un cadru mai intim, în care să puteți discuta cu lejeritate orice subiect, să fiți destinși, poți alege să pregătești cina la tine acasă, unde este necesar să pregătești atent spațiul personal, dar și să îți alegi ținuta adecvată. 

     Pentru aceasta îți stă la dispoziție o pijama damă satin, care te va ajuta să câștigi admirația viitorului partener. Purtată ca atare, ori cu un halat tot din satin, este ținuta ideală pentru o primă întâlnire în doi. Îți oferim și un sfat, alege o pijama damă satin al cărui croi să te pună în evidență, să îți contureze silueta și să formeze o ținută sexy, dar decentă. Și nu uita să transmiți mesajul potrivit prin intermediul culorilor, astfel romantismul și senzualitatea vor fi exprimate prin pijamale de un roșu aprins, ori negru, iar sensibilitatea și dorința de afecțiune, de liniște, prin pijamale uni în culori pale, calde. 

 

Suport clienti Luni-Vineri 10:00 - 14:00

0772 689 924 office@adictiv.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!