NOU: Cumperi orice produs si ai retur sau schimb GRATUIT* in primele 14 zile

Idei de pijamale pentru viitoarele mămici  

Idei de pijamale pentru viitoarele mămici     

     Aștepți cu nerăbdare să devii mămică, aștepți în viața ta venirea unui copil, îți faci planuri în ceea ce privește sarcina, nașterea, dar și cum îți vei crește propriul copil. Trebuie să iei în calcul faptul că va fi o perioadă foarte frumoasă, dar în același timp dificilă, pentru că sarcina presupune mai multă atenție din partea ta, dar și a celor din jurul tău, presupune să te hrănești corespunzător, să ai un program de odihnă adaptat nevoilor tale, dar nu ultimul rând, trebuie să ții cont că și corpul tău va suferi o serie de modificări și drept urmare, și ținutele tale vor fi pe măsura acestora. Astfel, în primele luni nu sunt modificări vizibile, însă pe măsură ce sarcina se dezvoltă, automat și tu vei lua ceva kilograme în plus, și ca atare, va trebui să porți ținute lejere, ținute care să se adapteze formei corpului tău în momentul respectiv. Nu trebuie să avem în vedere numai ținutele pentru exterior, ci trebuie să ținem cont și de ținutele pentru acasă.

      Având în vedere că în ultima perioadă de sarcină cel mai mult timp îl vei petrece în propria locuință, făcând pregătiri pentru evenimentul ce urmează să se producă, va trebui să te îngrijești mai mult și printre altele să porți ținute foarte lejere, care să permită sarcinii să se dezvolte normal, să nu afecteze cu nimic dezvoltarea bebelușului tău. Va trebui să achiziționezi produse pentru igienă specifice, dar și haine pentru acasă, haine pentru somn potrivite sarcinii. Pentru a evita o serie de neplăceri pe care ți le poate oferi o astfel de perioadă, ar fi foarte bine să folosești o pijama ca ținută pentru somn. O pijama damă pentru gravide o poți alege în funcție de măsura ta, de culorile preferate, de nivelul de dezvoltare al sarcinii, precum și de modelul preferat. Persoanele care preferă în continuare același tip de pijama pe care l-au folosit și în perioada anterioară, respectiv pantaloni scurți și bluza în bretele, sigur o pot folosi și în perioada sarcinii, diferența este că pantalonul va fi mai larg decât de obicei, iar bluza nu va avea un croi cambrat, ci un croi larg, evazat. De asemenea, tot pentru gravide poți achiziționa o pijama ușor largă, pijama tip casual, respectiv cu revere, manșete la mâneci și la pantalon, potrivită atât pentru sezonul rece, cât și pentru cel cald.

     Dacă alegi pentru această perioadă să porți o pijama damă, o poți face achiziționând ținuta pentru somn din satin. Satinul este un material elegant, delicat, moale, emană feminitate,  indiferent de ținuta în care se concretizează. Îți va asigura un confort total, un somn liniștit, libertate în mișcare, dar și o eleganță aparte, chiar dacă te afli într-o perioadă diferită din viața ta.

    Perioada sarcinii este o perioadă frumoasă, este o perioadă a împlinirii, o perioadă din viața unei femei în care aceasta suferă o serie de modificări atât din punct de vedere al formei fizice, cât și al trăirilor sufletești. Totuși, nu trebuie să ne împiedice nimic să fim la fel de frumoase ca în restul timpului, să transformăm această perioadă a sarcinii într-o perioadă de iubire, cu sentimente plăcute, într-o perioadă de liniște, o perioadă în care să reușești să trăiești la  intensitate maximă fiecare clipă, având în vedere că urmează să vină pe lume un membru al familiei, o bucurie pentru fiecare dintre noi. Poți rămâne la fel de frumoasă atât pe stradă, cât și acasă, purtând obiecte vestimentare care să se preteze formei fizice în fiecare moment al sarcinii și mai cu seamă obiecte pentru somn, obiecte vestimentare care te pun în valoare și care nu îți iau cu nimic din frumusețea fizică și sufletească. Alege să porți o pijama damă din satin, este o alegere potrivită pentru orice femeie însărcinată, o alegere care îți va aduce numai beneficii și care va lăsa să se vadă că în continuare ești o femeie cu stil, o femeie care apreciază tot ceea ce este legat de rafinament și eleganță.

 

Suport clienti Luni-Vineri 10:00 - 14:00

0772 689 924 office@adictiv.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!