NOU: Cumperi orice produs si ai retur sau schimb GRATUIT* in primele 14 zile

Cum să fii feminină în dormitor? 3 idei  

Cum să fii feminină în dormitor? 3 idei     

    Feminitatea este una dintre trăsăturile specifice nouă, reprezentantele sexului frumos, trăsătură ce semnifică mai mult decât este în aparență. Femeia este bunătate, este liniște, rafinament, eleganță, creativitate, este grijă, iubire, putere, ea este „acasă” pentru partener și pentru comorile mici care iau naștere din iubirea celor doi. Femeia este în primul rând o ființă unică, pe care o caracterizează aprecierea și încrederea de sine, dar este și iubită, soție, mamă, toate acestea oferindu-i cele mai importante calități din lume.

   Trăsăturile deosebite și simțurile pe care le are o femeie sunt incontestabile și incomparabile, în special acelea pe care le dobândește atunci când devine mamă, iar tot ce ține de feminitate se vrea a fi menținut în timp. Astfel că, pentru a-și păstra admirația pe care o primește de la ceilalți, orice persoană de sex feminin depune eforturi și încearcă pe zi ce trece să devină mai bună, să-și reliefeze calitățile și să aducă îmbunătățiri asupra defectelor. Și nu este vorba despre un singur plan de viață, ci de toate, inclusiv despre îngrijirea personală prin care noi încercăm să obținem o înfățișare și mai plăcută decât cea cu care am fost înzestrate. 

   Fie că vorbim despre ritualuri de înfrumusețare, de îngrijire a tenului sau a părului și de tratamente specifice, fie despre alegerea unui stil vestimentar care să ne caracterizeze și să contureze perfect trăsăturile noastre de personalitate, dorința de a obține ceea ce ne dorim este la fel de mare. În privința articolelor vestimentare, vei avea parte de reușită odată ce alegi în funcție de ceea ce îți place, de ce simți tu că ar fi bine să porți, toate integrate într-o ținută de actualitate. 

   Pijamaua damă satin –alegerea care exprimă feminitatea 

   Pentru a menține imaginea ta de femeie cu bun gust, evident este nevoie să păstrezi și acasă aceeași linie a stilului vestimentar și să nu renunți sub nicio formă la eleganță. O pijama damă poate fi o ținută deosebită dacă știi ce să alegi și cum să o porți, uneori fiind necesar să o și accesorizezi. Pijamalele care sunt în tendințe în prezent și care au reprezentat dintotdeuna piese vestimentare deosebite, fiind purtate cu mult timp în urmă doar de acele doamne ce făceau parte din înalta societate, sunt cele din satin. O pijama damă din satin este mai mult decât o ținută lejeră, confortabilă, este secretul feminității pe care o poți exprima în dormitor.  

  Cămașa de noapte - ținuta pentru o femeie senzuală

    Pentru a-ți crește încrederea de sine și pentru a-ți aprecia aspectul fizic, inclusiv atunci când te afli în propria locuință, o cămașă de noapte este articolul vestimentar de care ai nevoie. O ținută perfectă pentru o femeie plină de senzualitate, această cămașă îți este la îndemână în orice moment, iar cu ajutorul ei vei reuși să îți impresionezi cu siguranță partenerul, dar și pe ceilalți membrii ai familiei. Cămășile din satin sunt pline de eleganță și sunt potrivite pentru orice femeie, existând în diverse modele, lungimi, croiuri și culori. 

  Halatul de damă din satin – accesoriul potrivit pentru o noapte bună 

    Orice ținută are nevoie de accesorizare pentru a fi completă, iar atunci când este vorba despre pijamale, halatul de damă este considerat accesoriul ideal. Fie peste o pijama din două piese, fie peste cămașa de noapte, el poate fi purtat și legat lejer în talie, făcând ca ținuta să fie mai decentă. El are rolul de a menține constantă temperatura corpului, de a face mai elegantă ținuta pentru acasă, dar și de a ține ascunse acele mici imperfecțiuni ale corpului pe care nu vrem să le lăsăm la vedere. 

   Astfel, cu ajutorul acestor articole de îmbrăcăminte te vei bucura de relaxare, de un aspect plăcut și vei putea exprima cu ușurință feminitatea care te caracterizează. 

 

Suport clienti Luni-Vineri 10:00 - 14:00

0772 689 924 office@adictiv.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!