NOU: Cumperi orice produs si ai retur sau schimb GRATUIT* in primele 14 zile

Cum alegi o pijama: 5 idei de care trebuie să ții cont

Cum alegi o pijama: 5 idei de care trebuie să ții cont

 

    Abia începe o nouă zi și deja gândul ne zboară la întoarcerea acasă, la momentul acela când știm că ne putem desfășura nestingheriţi, indiferent de ce activități desfășurăm. Și nu doar despre asta este vorba, ci mai degrabă despre relaxare, despre noi și cei dragi, despre cum urmează să ne descărcăm de stresul acumulat, despre cum ne organizăm împreună cu familia pentru a petrece timp benefic împreună.

    Acasă înseamnă relaxare, activități, de cele mai multe ori, colective, confort și bună dispoziție. Toate problemele de peste zi trebuie lăsate deoparte, starea de bine trebuie să revină, și începem prin a fi degajate, comode, îmbrăcăm ținute care ne dau lejeritate, alegem pentru serile de relaxare, o pijama damă care este și confortabilă, dar și rafinată. Important este ca orice femeie să dispună în propria garderobă de un astfel de obiect vestimentar. Negreșit este o ținută de seară pentru acasă care te salvează în multe situații, în funcție de ceea ce dorești să reliefezi îmbrăcând-o.

      Poți fi mămica frumoasă, iubita sexi sau persoana care este la fel de elegantă și în confortul propriei locuințe. Important este să încerci acest gen de ținută vestimentară pentru intimitatea casei, să te informezi despre cum să alegi o pijama damă, care sunt avantajele purtării ei, dar și care ar fi croiul, țesătura, ori culorile care sunt potrivite pentru tine.

     Atunci când mergi la cumpărături, când intenționezi să îți schimbi o parte din garderobă sau vrei să o completezi, nu uita să îți achiziționezi și câteva pijamale. Trebuie să știi doar ce criterii stau la baza alegerilor tale. Astfel, o pijama din satin va fi mereu sexy, elegantă, dar și comodă. Satinul este un material care dă „viață” oricărui tip de ținută, te pune în evidență, arată despre tine cât ești de feminină și că știi să alegi cu bun gust. La fel și bumbacul, folosit pe un croi potrivit, transformă o pijama într-o ținută drăguță, comodă, elegantă. Practic criteriul de bază în alegerea unei pijamale îl constituie calitatea țesăturii.

     Croiul și modelul pijamalei alese, trebuie să fie două criterii cheie când achiziționezi un astfel de obiect vestimentar. Dacă ești o persoană mai plinuță, croiul pijamalei tale trebuie să fie unul ușor larg, dar care să ascundă o parte din formele și imperfecțiunile pe care nu le dorești lăsate la vedere. În aceeași măsură, pijamaua ușor largă este de bun augur și pentru persoanele foarte slabe. Iar dacă ești o femeie cu forme, îmbracă o pijama ușor cambrată, care să îți sublinieze talia și bustul, dar nu în ultimul rând eleganța.

    Culoarea, imprimeul și aplicațiile sunt foarte importante în alegerea unei pijamale. Este necesar să folosești culori care se potrivesc bine cu nuanța părului, a ochilor, dar și a tenului.

     În funcție de înălțime, poți achiziționa o pijama cu pantalon lung, dacă ești o persoană scundă, sau cu pantalon scurt dacă ești o femeie înaltă, fără a avea importanță modelul bluzei, cu mânecă lungă, în bretele, cu sau fără manșete și revere.

    Vârsta este și ea foarte importantă atunci când te hotărăști să îți achiziționezi o pijama damă. Nu orice tip de pijama se potrivește oricărei persoane, la orice vârstă. Acea decență, acel moment când hotărâm că trebuie să acoperim anumite părți ale corpului care prezintă imperfecțiuni datorate trecerii timpului, vine odată cu înaintarea în vârstă.

     Alege cu stil, să te simți confortabil, dar și elegantă în propria ta locuință. Alege o pijama damă ținând cont de o serie de criterii, cum ar fi textura materialului, croiul, culoarea, înălțimea ta, dar și vârsta. Toate la un loc îți vor aduce doar beneficii, stare de bine, dar și admirația celor din jurul tău.

Suport clienti Luni-Vineri 10:00 - 14:00

0772 689 924 office@adictiv.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!