NOU: Cumperi orice produs si ai retur sau schimb GRATUIT* in primele 14 zile

Ce ținută de noapte trebuie să alegi pentru a străluci în orice moment    

Ce ținută de noapte trebuie să alegi pentru a străluci în orice moment       

    Ești o femeie cu stil, o femeie căreia îi place să fie mereu la modă, dar în același timp o femeie a cărei zi se încheie seara târziu, o femeie care acordă mare importanță jobului, activităților zilnice desfășurate cu prietenii ori familia, activităților casnice. Indiferent că ziua este una stresantă, extrem de obositoare, bucuria reîntoarcerii acasă suplinește stresul de peste zi, reușește să aduc acea rază de lumină după o zi extrem de extenuantă. Important este ca fiecare dintre noi să știm să ne facem timpul petrecut acasă, în puținele ore pe care le avem până ne punem la somn, cât mai plăcut.

    Acest lucru poate fi unul armonios cu ajutorul celor din familie, dar și luând în considerare că noi singure trebuie să ne asigurăm confortul, relaxarea organismului după o zi încordată și să începem prin a ne gândi care va fi ținuta pe care o vom îmbrăca odată ajunge acasă. Aceasta trebuie să fie una comodă, lejeră, dar care să ne ofere și strălucire.

   Strălucire, un cuvânt care ne dă de multe ori bătăi de cap, dar dacă hotărâm de la bun început care va fi ținuta și materialul din care va fi compusă aceasta, cu siguranță ne vom asigura și acea strălucire de care avem nevoie. Unul dintre materialele care ne conferă acest atu, al unei femei moderne, strălucitoare, al unei femei elegante chiar și într-o ținută de casă, este satinul. Un astfel de material ne asigură nu numai confort și frumusețe, dar și libertate de mișcare, este un material moale, fluid, care se cambrează ușor pe corpul nostru indiferent de conformația pe care o avem. 

     Poate fi ușor concretizat în ținute pentru acasă, în special în ținute pentru seară, pentru somn, cum ar fi o cămașă de noapte, pijama sau halatul din satin. Și sunt numai o parte din obiectele vestimentare care îți asigură confortul și strălucirea de care ai nevoie. Satinul este acel material care niciodată nu ne va incomoda în mișcările pe care le facem atunci când desfășurăm activități casnice, înainte de somn, sau ne petrecem timpul împreună cu familia, în fața televizorului sau organizăm o seară de jocuri  împreună cu cei dragi. Cu siguranță ne va face să ne simțim comod, să ne relaxăm, să simțim adevărata esență a cuvântului acasă.

    Oricare ar fi ținuta pentru seară pe care o alegi, important este să te simți bine, să te relaxezi, să îți asiguri un somn odihnitor, dar în același timp să fii și frumoasă, rafinată, extrem de elegantă.

   Un halat damă satin este una din ținutele de seară care va scoate în evidență frumusețea corpului tău, va exprima adevărata ta personalitate, te va pune într-o lumina plăcută, va scoate la iveală o femeie pe cât de sensibilă, pe atât de îndrăzneață. Un halat damă satin este un obiect vestimentar pe care îl poți adapta ușor conformației tale și care nu te va dezamăgi niciodată, având în vedere că îl poți achiziționa într-o sumedenie de culori, de croiuri sau imprimeuri, dar și într-o varietate de măsuri. Dacă ești o femeie care dorește să ascundă o parte din defectele corpului său, poți îmbrăca halatul din satin, ușor larg, legat lejer în talie, de o mărime medie pe care îl poți purta fie ca atare, fie peste o pijama sau peste o cămașă de noapte tot din satin. Dacă ești o femeie îndrăzneață poți purta un halat din satin scurt, ușor cambrat, legat strâns în talie.

   Oricare ar fi alegerea ta, dacă ținuta vestimentară pentru noapte bună este din satin, cu siguranță vei străluci, cu siguranță vei fi acea femeie care peste zi este de o eleganță desăvârșită și va păstra aceeași notă și acasă, în confortul propriei locuințe, în compania celor dragi.

Suport clienti Luni-Vineri 10:00 - 14:00

0772 689 924 office@adictiv.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!