NOU: Cumperi orice produs si ai retur sau schimb GRATUIT* in primele 14 zile

3 ținute de noapte bună potrivite pentru tine

3 ținute de noapte bună potrivite pentru tine

Moda este un domeniu de care toate femeile sunt pasionate. Întotdeauna ne interesăm în privința noutăților care apar, vrem să fim la curent cu tot ce este de actualitate și încercăm să ținem pasul cu ce este în trend. Indiferent de stilul vestimentar pe care îl abordăm, avem mereu nevoie de inspirație și de câteva reguli după care să ne ghidăm și pe care să le punem în aplicare.

    Pentru noi, în general, moda este un punct de reper, toate informațiile noi ne sunt de folos pentru a avea mereu ținute potrivite perioadei în care trăim, însă cel mai important aspect de care ținem cont, atunci când ne alegem obiectele vestimentare, este personalitatea noastră. Toate acestea se întâmplă tocmai pentru că, de-a lungul timpului, hainele au căpătat și alte roluri, pe lângă cel de a ne acoperi și de a ne feri de temperaturile scăzute. Astfel, în prezent, ele sunt ca un mijloc de comunicare, prin intermediul lor transmitem detalii despre cum suntem noi ca oameni, despre ce ne atrage, ce preferințe și pasiuni avem. Pentru unele persoane sunt chiar o modalitate de exprimare a creativității, și desigur, ele reprezintă interesul pe care îl acordăm aspectului fizic și îngrijirii personale. 

     Dacă vei sta puțin pe gânduri, îți vei aduce aminte de câteva dăți în care ai văzut pe stradă, la locul de muncă, la școală, la cumpărături sau în multe alte locuri în care ai ajuns, persoane al căror stil vestimentar ți s-a părut greu de înțeles. Acest lucru se întâmplă deoarece fiecare adaugă o notă personală ținutelor, pentru că astfel, ne regăsim în ceea ce purtăm, și transmitem celor din jur, informații esențiale despre noi. Dar importanța pe care o acordăm vestimentației se datorează și altor lucruri, precum faptul că o ținută aleasă cu grijă, ne aduce un plus de energie, de încredere în propria persoană, și în concluzie, o stare de spirit mult mai bună, care să ne permită să ne desfășurăm activitățile cu un alt interes. 

   Și dacă în timpul zilei depunem atât de mult efort să arătăm impecabil, acasă ce ținute alegem? Din păcate, uneori timpul nu ne mai permite să stăm prea mult pe gânduri la finalul zilei, și se întâmplă să apelăm la primele haine care ne vin în minte, la cele mai comode, dar care uneori, nu formează întocmai ținuta ideală. Însă, dacă am avea pregătite câteva ținute pentru acasă și în special, pentru o noapte bună, situația ar arăta cu totul diferit. 

    Îți dorești și tu ca obiectele vestimentare pe care le porți să aibă mereu acel aspect îngrijit și să aducă ceva bun în viața ta? În acest caz, rămâi alături de noi pentru a descoperi 3 idei de ținute pentru acasă.

    O pijama damă satin este cea în care se regăsește orice femeie, în primul rând, datorită materialului confortabil din care este realizată, căruia nu îi poți spune „nu”, indiferent de situație, și în al doilea rând, datorită numeroaselor modele care îți oferă posibilitatea de a alege exact ce te reprezintă. Peste aceasta, poți purta și un halat de damă, tot din satin, de preferat să aibă aceeași culoare și model, nuanțe apropiate sau cel puțin să se potrivească din punct de vedere cromatic.

   Halatul damă poate fi purtat și ca atare, simplu sau peste lenjeria intimă, pentru o ținută cât mai senzuală și elegantă. El are în talie un cordon ce poate fi lăsat liber sau strâns în diverse feluri. Alegerea este a ta.

   În plus, dacă vrei o ținută în privința căreia nu trebuie să îți faci griji deloc, cămașa de noapte din satin reprezintă alegerea perfectă. Catifelată, ușor de îmbrăcat și purtat, o astfel de cămașă va fi ținuta de noapte bună în care să ai parte de relaxare și un somn odihnitor. Însă, dacă ești adepta pantalonilor și cămășilor cu nasturi, o pijama damă satin te va ajuta să te bucuri de momente minunate în propria locuință. 

   Caută varianta care ți se potrivește și uita de problema timpului pierdut în alegerea ținutelor de casă. Bucură-te de o experiență unică pregătită special pentru tine.

Suport clienti Luni-Vineri 10:00 - 14:00

0772 689 924 office@adictiv.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!